Noutati
Comunicare directă către profesioniștii din domeniul sănătății. Fluorochinolone administrate sistemic și prin inhalare: risc de apariție a regurgitării/insuficienței valvelor cardiace
Data: 19/10/2020



Stimate profesionist din domeniul sănătății,
Deținătorii autorizației de punere pe piață a antibioticelor din clasa fluorochinolone, împreună cu Agenția Europeană pentru Medicamente și Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din România, doresc să vă informeze cu privire la riscul de apariție a regurgitării/insuficienței valvelor cardiace asociat cu fluorochinolonele administrate sistemic și prin inhalare.
Rezumat
  • Fluorochinolonele administrate sistemic și prin inhalare pot crește riscul de apariție a regurgitării/insuficienței valvelor cardiace.
  • Afecțiunile care cresc riscul de apariție a regurgitării/insuficienței valvelor cardiace includ cardiopatiile valvulare congenitale sau preexistente, afecţiunile țesutului conjunctiv (de exemplu, sindromul Marfan sau sindromul Ehlers-Danlos), sindromul Turner, boala Behçet, hipertensiunea arterială, poliartrita reumatoidă și endocardita infecțioasă.
  • La pacienții cu risc de apariție a regurgitării/insuficienței valvelor cardiace, fluorochinolonele administrate sistemic și prin inhalare trebuie utilizate numai după o evaluare atentă a raportului beneficiu/risc și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice.
  • Pacienții trebuie sfătuiți să solicite imediat asistență medicală, în caz de dispnee acută, palpitații cu debut nou sau în caz de apariție a edemului la nivelul abdomenului sau al membrelor inferioare.

Informaţii suplimentare referitoare la problema de siguranţă şi recomandările respective
Fluorochinolonele sunt antibiotice aprobate în Uniunea Europeană pentru tratamentul anumitor infecții bacteriene, inclusiv al celor care pun viața în pericol. Deoarece pot avea reacții adverse grave și de lungă durată, utilizarea lor este, în general, limitată la infecțiile pentru care se consideră inadecvată utilizarea altor antibiotice recomandate, în mod obișnuit, pentru infecțiile respective (risc care a făcut obiectul unei comunicări directe către profesioniștii din domeniul sănătății în luna martie/aprilie 2019, cu următorul link către site-ul național: https://www.anm.ro/comunicare-directa-02-04-2019/). Fluorochinolonele trebuie utilizate numai după evaluarea atentă a beneficiilor probabile și a riscurilor asociate, inclusiv riscul de apariție a anevrismului aortic și a disecției aortice (risc care a făcut obiectul unei comunicări directe către profesioniștii din domeniul sănătății în luna octombrie 2018, cu următorul link către site-ul național: https://www.anm.ro/comunicare-directa-12-10-2018-2/).

Un studiu epidemiologic recent [1] a indicat o creștere de aproximativ 2 ori a riscului de apariție a regurgitării mitrale și aortice la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone pe cale sistemică, comparativ cu pacienții cărora li s-au administrat alte antibiotice (amoxicilină sau azitromicină).

Au fost raportate mai multe cazuri de regurgitare/insuficiență a valvelor cardiace, confirmate din punct de vedere medical cu afectarea oricărei valve cardiace, la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone, cu asociere cauzală probabilă sau posibilă. Aceste date indică faptul că fluorochinolonele pot cauza regurgitare/insuficiență a valvelor cardiace.

În plus, un studiu de laborator [2] a relevat faptul că expunerea la ciprofloxacină a dus la degradarea colagenului din celulele miofibroblaste aortice donate de pacienții cu aortopatie, incluzând regurgitare aortică. Această constatare oferă o înţelegere asupra modului în care degradarea țesutului conjunctiv rezultată în urma administrării de fluorochinolone poate fi asociată cu regurgitarea/insuficiența valvelor cardiace. Degradarea colagenului a fost, de asemenea, vehiculată ca premisă pentru afecțiuni ale tendoanelor și ale aortei asociate administrării de fluorochinolone.

Factorii care cresc riscul de apariție a regurgitării/insuficienței valvelor cardiace includ valvulopatiile congenitale sau preexistente, afecţiunile țesutului conjunctiv (de exemplu, sindromul Marfan sau sindromul Ehlers-Danlos), sindromul Turner, boala Behçet, hipertensiunea arterială, poliartrita reumatoidă și endocardita infecțioasă.

La pacienții cu risc de apariție a regurgitării/insuficienței valvelor cardiace, fluorochinolonele administrate sistemic și prin inhalare trebuie utilizate numai după o evaluare atentă a raportului beneficiu/risc și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice. Pacienții trebuie sfătuiți să solicite imediat asistență medicală, în caz de dispnee acută, palpitații cu debut nou sau în caz de apariție a edemului la nivelul abdomenului sau al membrelor inferioare.

Apel la raportarea reacțiilor adverse
Este important să raportaţi orice reacţie adversă suspectată, asociată cu administrarea de fluorochinolone, către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, în conformitate cu sistemul naţional de raportare spontană, utilizând formularele de raportare disponibile pe pagina web a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (www.anm.ro), la secţiunea Medicamente de uz uman/Raportează o reacţie adversă.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478-RO
Fax: +4 021 316 34 97
e-mail: adr@anm.ro
https://adr.anm.ro/
www.anm.ro

Totodată, reacțiile adverse suspectate se pot raporta și către reprezentanțele locale ale deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață (DAPP), la date de contact prezentate în anexa 1, care poate fi descarcata de aici.

Coordonatele de contact ale reprezentanțelor locale ale deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață
Pentru întrebări și informații suplimentare vă rugăm să contactați companiile farmaceutice, utilizând datele de contact prezentate în anexa 2, care poate fi descarcata de aici.

Referințe

[1] Etminan M, Sodhi M, Ganjizadeh-Zavareh S, Carleton B, Kezouh A, Brophy JM. Oral Fluoroquinolones and Risk of Mitral and Aortic Regurgitation. J Am Coll Cardiol. 2019 Sep 17;74(11):1444-1450.
[2] Guzzardi DG, Teng G, Kang S, Geeraert PJ, Pattar SS, Svystonyuk DA, Belke DD, Fedak PWM. Induction of human aortic myofibroblast-mediated extracellular matrix dysregulation: A potential mechanism of fluoroquinolone-associated aortopathy. J Thorac Cardiovasc Surg. 2019 Jan;157(1):109-119.
NOUTATI!